Din nou vacanță și bucuria unui nou început. Așa am plecat la drum în ziua de 21 Florar anul 2024, după Sfânta Liturghie, spre tabăra bucuriei. Pentru toți, locul era necunoscut, dar asta nu ne-a împiedicat să ne făurim vise. Apoi nădăjduiam să avem vreme frumoasă și să fie bine. Și așa a rânduit Doamne, Doamne ... Deși stropii de ploaie ne-au însoțit tot drumul, odată ajunși acolo, am uitat de vreme și ne-am bucurat unii de alții, copii și părinți. Ne-a întâmpinat un cadru minunat, o pădure ce era doar a noastră, liniște și nenumărate posibilități de petrecere a timpului liber. Ne-am așezat la masă în prima seară, cu emoție și bucurie, după ce am cântat cu toții "Hristos a înviat", ce a răsunat din inimile tuturor. Privirile copiilor mai mici căutau poate ochii mamei sau ai tatălui dar bucuria mesei în comun le-a alungat orice temere. Anul acesta au participat și copilași mici, care au plecat prima oară de lângă părinți, care au dormit pt prima oară singurei în pătucul lor. De fapt este impropriu spus singurei, pentru că fetițele au fost alături de pitici și le-au spus povești, s-au ajutat unii pe alții în camere și s-au încurajat unii pe alții. Era minunat să-i vezi ajutându-se, încurajându-se și bucurându-se unii de alții. Tot cu rugăciune se și încheia fiecare masă, iar mulțumirea pt tot ce primeam era dublată de bucuria comuniunii. Toți copiii au pus masa pe rând, pe grupe, la fel toți au ajutat și la strângerea ei și să știți că o fac foarte bine. Diminețile începeau cu o scurtă înviorare afară, asta și datorită faptului că am avut la dispoziție un teren generos ,de care toți copiii s-au bucurat, jucând fotbal sau baschet. Aici s-au desfășurat jocurile de ștafetă, jocurile copilăriei noastre de care ne-am reamintit și noi adulții, devenind pentru câteva clipe copii. Jocurile pe echipe au fost prilej de joc și bucurie, de chiote de veselie, de încurajări și de reproșuri copilărești "din cauza ta am pierdut ", dar ca la fiecare joc sunt învinși și învingători, iar copiii au înțeles asta. Astfel au învățat că experiența și jocul în sine sunt mai importante decât doar câștigul. Ziua când a fost programată activitatea de cățărat a fost minunată, vremea a fost de partea noastră, iar copiii s-au hotărât să nu piardă nici o clipă. Atât cei mari cât și cei mici au luat cu asalt pereții de cățărat, unii pentru prima oară. Toți au fost victorioși, iar cei mici au fost frenetic încurajați de cei mai experimentați. Dacă o ploaia torențială nu s-ar fi dezlănțuit după amiază, sigur copiii s-ar fi cățărat toată ziua, dar așa s-au bucurat și jocurile pregătite pe diferite grupe de vârstă. Au jucat tenis de masă, au fost ateliere minunate în care copiii au cusut, au meșterit brățări, au realizat cu mânuțele lor lucrușoare mici dar prețioase. Într-o încăpere lucrau copiii cu Lidia și acul ei fermecat, unde s au realizat brelocuri cu monograme creștine, în altă încăpere lucra Teodora cu cei mai mititei . Una dintre experiențele deosebite a fost și atelierul de prescurele, când fiecare a avut ocazia să frământe câte două prescurele ale sale. Pregătirea aluatului s-a făcut cu rugăciunea inimii și sub îndrumarea părintelui Nicolae. Toate diminețile au început cu rugăciune și rugăciunile au fost spuse în cea mai mare parte de către copii. A fost minunat să să vedem copiii citind rugăciuni și cântând cântările rânduite. Se rânduiau frumos, în liniște și se înțelegeau din priviri. Pe rând preluau conducerea stranei lor. In fiecare seară și dimineață era un alt responsabil care alegea pe cei care rosteau rugăciuni și împărțeau rugăciunile. Urma apoi ora de cor, unde copiii au învățat cântări ale Sfintei Liturghii. Peste zi, deși făceau altceva îi surprindem cântând în taină, doar pentru ei "Doamne miluiește ". Și ce minunat e când un suflețel de copil dă slavă lui Dumnezeu în felul lui inocent și plin de candoare. În altă zi am avut cei mai neînfricați arcași în tabără, iar pentru moment m-am gândit la arcașii lui Ștefan cel Mare,văzându-i aliniați, atenți și luând ținta în vizor Apoi a fost o după amiază minunată când adolescenții noștri s-au putut plimba cu părintele Nicolae și doamna preotesă Adina, stând de vorbă sau problematizând anumite lucruri care îi preocupau. Au jucat și pantomimă și astfel s-au descoperit unul pe celălalt, s-au cunoscut mai bine. Bucuria bucuriilor cred eu că a fost "Îngerul păzitor", când fiecare venea spre panou cu speranță și bucurie și găsea poate în pliculețul său mulțumirea, încurajarea sau valorizarea după care tânjea întreaga zi. Am văzut floricele mici așezate cu grijă și delicatețe în plicuri, iconițe, gânduri scrise sau desenate cu grijă pe hârtia colorată. Am văzut copiii micuți ce se osteneau să ajungă la rândul de sus pentru a strecura un gând de mulțumire, un desen făcut de mânuțele lor mici. Aceași copii micuți care nu știau încă să scrie, ne-au rugat pe noi adulții să scriem mesaje pentru cei mari, mesaje pline de sens care ne au uimit. Poate că nu am fost noi îngerii păzitori ai celor pe care am fi dorit să-i ocrotim, poate nu am putut să ne ridicăm la înălțimea celui încredințat spre ocrotire, dar faptul ca ne-am străduit a fost minunat, am înmulțit binele și gândul senin. Seara pe care toți am așteptat o a fost seara talentelor. Fiecare a căutat să prezinte ceea ce îl definește și să aducă bucurie și bună dispoziție celor din jur. Am avut matematicieni iscusiți, magicieni, pianiști, glasuri care ne-au încântat cu cântări minunate, fiecare după putere și pricepere. Cu bucurie s-a recitat în limba română și germană, s-au prezentat creații proprii în versuri și proză, s-au etalat șahiști și creatori de hand-made. Toți au primit aplauze furtunoase și pentru a câta oară într o zi, chipurile erau scăldate bucurie și încredere. Și e firesc așa, toți suntem diferiți, dar fiecare din noi a venit pe lume cu o misiune și cu un talant dar. Doamne ajută să l sporim fiecare! Tuturor copiilor le a plăcut să rostească rugăciunea lui Iisus rostită tare, și atunci cred că fiecare simțea unitatea rugăciunii. E minunat, înălțător și dătător de speranță să-i vezi pe copii unindu-se în rugăciune. Acesta a fost marele câștig al copiilor, bucuria comuniunii, a consolidării prieteniei între ei, a relației calde, inocente, firești. Iar noi adulții participanți nu am avut decât de învățat de la ei multe lucruri. Un mare beneficiu al acestei tabere este faptul că s-au legat prietenii, că acești tineri doresc să vorbească mai mult românește, că vin mai mulți la strană și își aduc părinții mai devreme la biserică să poată ajunge ei să cânte cântările care le-au învățat. La întâlnirea retrospectivă, ce a avut loc după două săptămâni, au fost fost numai reacții pozitive și împărtășiri deosebite: un copil a spus că a învățat răbdarea, mai mulți copii sunt mult mai atenți cu rugăciunea și își îndeamnă părinții în această direcție, se are mai mare grijă la zilele de post, o tânără după ce s-a întors a calculat câte săptămâni mai sunt pănă la următoarea tabără, părinți care au spus că s-au depășit așteptările lor (această tabără le-a demostrat că ai lor copii se pot descurca și fără ei, dar ei fără copiii lor aproape imposibil). La întâlnirea retrospectivă am am avut și bucuria ca una dintre adolescente care nu era încă botezată să se boteze participând aproape toți cei din tabără. Nașe au fost tot două tinere din tabără și din parohia noastră. Pentru comunitatea noastră și comuniunea dintre noi această tabără este o binecuvântare. Fie ca această bucuriei să ne rămână cât mai mult în inimi!